Societatea HIDRO PRAHOVA SA, operator regional al sistemelor publice de apă și canalizare în județul Prahova, derulează cel mai important program de investiții din fonduri europene. 

 

New overlay nou  Comunicat de presă : Liviu Ilași este Director General provizoriu al societății HIDRO PRAHOVA SA.
 

Ploieşti, 07 iunie 2021

Liviu Ilasi fotoÎncepând din 7 iunie 2021,
Liviu Ilași este Director General provizoriu al societății HIDRO PRAHOVA SA.

 

Consiliul de Administrație al societății HIDRO PRAHOVA SA, operator regional al sistemelor publice de apă și canalizare în județul Prahova, anunță numirea lui Liviu Ilași în funcția de Director General provizoriu al societății, începând cu data de 7 iunie 2021.

Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al societății HIDRO PRAHOVA SA care a avut loc pe 2 iunie 2021 și intră în vigoare astăzi, 7 iunie 2021. Fostul Director General, Adrian Semcu, a fost revocat din funcție.

De profesie inginer și jurist, Liviu Ilași are o bogată experiență managerială în conducerea companiilor strategice care derulează activități în domenii esențiale ale economiei naționale, în calitate de Director General al societății CONPET SA, pe parcursul a două mandate (2005-2009 și 2012-2017), Director Executiv în cadrul societății ELECTRICA SA, în perioada 2010-2012, precum și ca membru al Consiliului de Supraveghere al C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. București (2018-2019).

CV-ul Directorului General provizoriu al societății HIDRO PRAHOVA SA, Liviu Ilași, poate fi accesat integral pe site-ul www.hidroprahova.ro.  

Operatorul de apă și canalizare HIDRO PRAHOVA SA funcționează ca societate pe acţiuni, cu capital integral public, având acţionar majoritar Consiliul Judeţean Prahova. În prezent, societatea operează în 65 de localități din județul Prahova (municipiul Câmpina, 11 orașe și 54 de comune), precum și într-o comună din județul Argeș.

New overlay nou 

Comunicat de presă : HIDRO PRAHOVA SA a început lucrările de reabilitare la Stația de Clorinare Gura Diham din Bușteni.

 

Ploieşti, 18 mai 2021

Statia de clorinare Gura DihamSocietatea HIDRO PRAHOVA SA, operator regional al sistemelor publice de apă și canalizare în județul Prahova, anunță începerea lucrărilor de reabilitare a Stației de clorinare Gura Diham, amplasată în orașul Bușteni, obiectiv de investiții inclus în Contractul de lucrări “Reabilitare și extindere stații de tratare apă potabilă în orașele Comarnic și Sinaia – Județul Prahova” (CL1 Lot 3).

Reabilitarea Stației Gura Diham se va realiza prin automatizarea instalației de clorinare, care va asigura clorul necesar dezinfecției apei potabile provenite din captarea Gura Diham, beneficiari fiind locuitorii orașului Bușteni. 

Valoarea investiției se ridică la suma de 751175,25 lei, finanțarea fiind asigurată în proporție de 91,87% prin Proiectul “Fazarea Proiectului Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova”, din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, cealaltă parte a contribuției fiind acoperită de operatorul HIDRO PRAHOVA SA, precum și din bugetele locale.

Termenul de execuție este de 24 de luni de la data începerii efective a lucrărilor, Stația de la Gura Diham fiind prima Stație de clorinare inclusă de operatorul regional HIDRO PRAHOVA SA într-un program de reabilitare, prin Contractul de lucrări “Reabilitare și extindere stații de tratare apă potabilă în orașele Comarnic și Sinaia – Județul Prahova”.

În cursul lunii iunie 2021, HIDRO PRAHOVA SA va emite ordinul de începere a lucrărilor și pentru Stația de clorinare Parc Azuga și Aducțiunea Azuga, investiții ce vor contibui la îmbunătățirea calității apei potabile în această zonă.  

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

New overlay nou 

INFORMAȚIE DE PRESĂ : Strategia HIDRO PRAHOVA SA pentru reducerea pierderilor în sistemul de transport și distribuție

 

Ploieşti, 5 mai 2021

Una dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă în prezent operatorii regionali de apă din România se referă la reducerea indicatorului numit “Apa care nu aduce venituri”, echivalent cu pierderile de apă înregistrate în sistemul de transport și distribuție. În ultimii ani, la nivelul sectorului, acesta a înregistrat valori medii de peste 48 %, prin raportare la apa intrată în sistem.

În acest context, pierderea de apă înregistrată în anul 2020 de operatorul regional HIDRO PRAHOVA SA, în sistemul de transport și distribuție, s-a situat sub media națională, la un nivel de 47,68 %.

În scopul gestionării acestei situații, HIDRO PRAHOVA SA are ca principală provocare o zonă extinsă de activitate, care situează societatea pe poziția nr. 5 în țară, în raport cu alți operatori regionali, în privința lungimii rețelelor aflate în exploatare, cea mai mare parte dintre acestea cu durata normală de utilizare îndeplinită. 

În plus, numărul mare de localități aflate în aria de operare plasează HIDRO PRAHOVA SA în primii 6 operatori regionali din țară în ceea ce privește UAT-urile deservite și impune necesitatea alocării de resurse pe zone extinse și cu problematici diverse, specifice sistemelor locale de alimentare cu apă.

Suplimentar față de parametrii prezentați, nivelul pierderilor de apă este monitorizat și prin alți indicatori relevanți, respectiv:

Picture11. Pierderi pe rețeaua de transport și distribuție pe km de rețea (mc/km/zi).

Conform ultimelor date disponibile, în anul 2019, valoarea acestui indicator pentru HIDRO PRAHOVA SA a fost de 14,21 mc/km/zi, sub media celor 43 operatori regionali din țară care au furnizat date, respectiv 21,72 mc/km/zi. Tendința de scădere sub nivelul mediu s-a păstrat constantă pentru întrega perioada 2016-2019, conform graficului prezentat.

 

 

2. Pierderi pe rețeaua de distribuție pe branșament (l/bransament/zi)Picture2

Și valoarea acestui indicator s-a menținut sub media națională în cazul HIDRO PRAHOVA SA, pentru intervalul 2016-2019. Conform statisticilor raportate, în anul 2019, pierderile HIDRO PRAHOVA pe rețeaua de distribuție pe branșament au fost de 357.71 l/brans./zi, sub media celor 43 de operatori regionali din țară care au furnizat date, respectiv 426.67 l/brans./zi.

Pentru reducerea nivelului pierderilor, indiferent de natura acestora, societatea HIDRO PRAHOVA SA a inițiat o serie de măsuri permanente, ce au avut în vedere atât reducerea pierderilor fizice (reale), cât și a pierderilor comerciale (aparente).  

 

  • Măsuri și acțiuni specifice pentru reducerea componentei “Pierderi fizice”:
  • Organizarea “Serviciului detectări pierderi și reglare sisteme de alimentare cu apă”;
  • Utilizarea aparaturii specifice procesului de identificare a traseelor conductelor, pentru detectarea avariilor și măsurarea pierderilor care nu ies la suprafață;
  • Stabilirea unor Districte de Măsurare (DMA), necesare monitorizării pierderilor pe zone mai restrânse ale rețelelor de distribuție, prin utilizarea unor echipamente de măsură;
  • Înlocuirea etapizată a conductelor vechi de distribuţie a apei, pentru care se înregistrează un număr mare de intervenţii, în vederea remedierii/reducerii avariilor;
  • Scoaterea conductelor vechi (subdimensionate) de pe proprietăţi private și amplasarea acestora pe domeniul public;
  • Sectorizarea reţelei de distribuţie, prin execuţia de cămine și reabilitarea căminelor existente (după caz), dotarea acestora cu vane funcţionale, mijloace de măsurare, reductoare de presiune;
  • Trecerea branşamentelor de pe conductele vechi de distribuţie, pe reţele noi (PEHD) executate de primării sau operatorul regional HIDRO PRAHOVA SA, în vederea anulării conductelor care înregistrează pierderi de apă considerabile;
  • Executarea unor lucrări de automatizare la nivelul stațiilor de apă, pentru reglarea automată a funcționării unor componente din cadrul sistemelor de alimentare cu apă, cu preluarea informaţiilor în timp real, în sistem SCADA.

 

  • Măsuri și acțiuni pentru reducerea componentei “Pierderi comerciale”:
  • Derularea planului anual de montare a apometrelor la nivel de branșamente, în vederea contorizării tuturor utilizatorilor;
  • Implementarea Programului anual de reabilitare a parcului de contoare existent, prin înlocuirea/redimensionarea celor existente, vechi și supradimensionate în raport cu debitele tranzitate, respectiv cu istoricul consumurilor;
  • Organizarea activității de depistare a consumurilor frauduloase.
New overlay nou 

ATENȚIONARE EMISĂ DE SOCIETATEA HIDRO PRAHOVA SA :

"Sustragerea de apă prin orice mijloace constituie infracţiune de furt şi se pedepseşte conform prevederilor legislaţiei în vigoare !"

 

Ploieşti, 12 aprilie 2021

Societatea HIDRO PRAHOVA SA atrage atenția consumatorilor că sustragerea de apă prin orice mijloace constituie infracţiune de furt şi se pedepseşte conform prevederilor legislaţiei în vigoare, inclusă în Regulamentul Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare al Hidro Prahova SA (art.226, lit.g), elaborat în conformitate cu Legea nr.241/2006 a Serviciului de alimentare cu apă și canalizare, Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice și Ordinul nr.88/2007 pentru aprobarea Regulamentului cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare .

Sunt considerate consumuri frauduloase cazurile în care consumul de apă este neînregistrat de aparatul de măsură, din următoarele cauze: distrugerea/deterioarea contorului de apă, ruperea sigiliilor, demontarea contorului din instalație, montarea inversă a contorului, demontare/distrugere și alte modalități de sustragere a înregistrării consumului, fără acordul Operatorului”.

În acest context, societatea HIDRO PRAHOVA  S.A. atenționează că poate formula plângeri penale împotriva persoanelor fizice sau juridice care au fost depistate cu nereguli, în conformitate cu prevederile art. 46^1, litera(a). din Legea nr. 51/2006 a Serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe această cale, HIDRO PRAHOVA S.A. informează utilizatorii cu privire la necesitatea respectării legalităţii în cazul serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, aceștia riscând în caz contrar aplicarea următoarelor sancţiuni: facturare retroactivă în sistem pauşal a serviciilor prestate şi sesizarea organelor de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt de apă din sistemul public.

New overlay nou 

Comunicat de presă : La inițiativa președintelui Consiliului Județean Prahova, operatorul HIDRO PRAHOVA SA susține demersurile pentru eliminarea "taxei pe apa pluvială"

 

Ploieşti, 23 martie 2021

Societatea HIDRO PRAHOVA SA, operator regional al sistemelor publice de apă și canalizare în județul Prahova, a înaintat astăzi, 23 martie 2021, către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru Managementul Apei Prahova”, toată documentația necesară în vederea adoptării unei decizii pentru anularea “taxei pe apa pluvială” din facturile clienților persoane fizice și asociațiilor de proprietari.

Procedurile au fost demarate la inițiativa președintelui Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, care a anunțat că aceste costuri vor fi eliminate din facturile prahovenilor abonați HIDRO PRAHOVA.

În acest scop, operatorul HIDRO PRAHOVA SA a pus la dispoziția ADI - “Parteneriatul pentru Managementul Apei Prahova” toate informațiile și analizele de impact necesare ce vor putea sta la baza deciziei de modificare a Regulamentului serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în unitățile administrativ teritoriale membre, aprobat prin Hotărârea nr. 128/02.08.2018, prin care a fost instituită această “taxă”.

În prezent, HIDRO PRAHOVA SA facturează apa pluvială numai în 20% din localitățile aflate în aria de operare, 92% dintre acestea fiind în mediul urban. Pentru ultimii 5 ani, ponderea acestei “taxe” a fost cuprinsă în medie între 1,2% pentru persoane fizice și 1,6% pentru persoane juridice, din valoarea totală a facturilor. După adoptarea de către ADI - “Parteneriatul pentru Managementul Apei Prahova” a deciziei de eliminare a “taxei pe apa pluvială” pentru abonați persoane fizice și asociații de proprietari, societatea HIDRO PRAHOVA SA va prelua integral aceste costuri.

Comunicat de presă : Operatorul HIDRO PRAHOVA SA nu a provocat poluarea râului Prahova, în urma incidentului produs la Stația de Epurare Sinaia, în cursul nopții de 21.02.2021

Ploieşti, 10 martie 2021

Societatea HIDRO PRAHOVA SA, operator regional al sistemelor publice de apă și canalizare în județul Prahova, este în măsură să comunice faptul că râul Prahova nu a fost poluat în urma incidentului produs la Stația de Epurare Sinaia, în cursul nopții de 21.02.2021.

Conform probelor de apă recoltate atât de operatorul HIDRO PRAHOVA SA, cât și de Administrația Națională Apele Române – SGA Prahova, din “efluentul Stației de epurare și din râul Prahova, amonte și aval de gura de deversare a apelor uzate din Stația de epurare Sinaia, toți indicatorii de calitate analizați s-au înscris în limitele maxim admise”, conform autorizației în vigoare.

Concluziile au fost incluse în Nota de constatare a Administrației Naționale Apele Române – SGA Prahova, încheiată în 4.03.2021, în urma controlului efectuat pe amplasamentul Stației de epurare a orașului Sinaia și pe râul Prahova, în zona riverană acesteia.

Documentul precizează faptul că, în urma analizării probelor de apă prelevate atât în data de 22.02.2021, cât și în data de 25.02.2021, în secțiunile amonte, gura de deversare și aval față de Stația de epurare Sinaia, se poate constata că nu a fost influențată calitatea râului Prahova de evacuarea Stației de epurare Sinaia. 

În consecință, la adresa operatorului HIDRO PRAHOVA SA nu a fost aplicată niciun fel de sancțiune.

SGA Prahova a continuat monitorizarea, prin recoltare de probe suplimentare. Astfel, la data de 2.03.2021, cât și la data de 4.03.2021, Laboratorul de Calitatea apei de la SGA Prahova a recoltat probe de apă din efluentul Stației de epurare Sinaia.

La rândul său, și operatorul HIDRO PRAHOVA SA a monitorizat permanent, în toată această perioadă, prin intermediul personalului aflat pe amplasament, evacuarea apelor uzate în râul Prahova. Procedura va fi continuată, conform măsurilor dispuse prin Nota de constatare din 22.02.2021, emisă de SGA Prahova. Orice eveniment din Stația de epurare care poate afecta calitatea apei râului Prahova urmează să fie adus la cunoștința SGA Prahova.

Potrivit rapoartelor de încercare transmise de operatorul HIDRO PRAHOVA SA către SGA Prahova până la data de 9.03.2021, se constată încadrarea indicatorilor chimici de calitate în valorile cuprinse în Autorizația de gospodărire a apelor nr. 72/17.04.2019,  având la bază HG 188/2002 NTPA 002, cu modificările și completările ulterioare. 

Societatea HIDRO PRAHOVA SA rămâne consecventă principiilor de transparență și asumare în comunicarea publică, în mod deosebit în ceea ce privește riscurile de poluare, însă pe baza informațiilor corecte și complete, rezultate în urma investigațiilor prevăzute de legislația în vigoare.

 “Reabilitarea și extinderea Stației de epurare apă uzată în orașul Sinaia” este o investiție aflată în derulare de operatorul HIDRO PRAHOVA SA, prin Contractul de lucrări CL1 – “Reabilitare și extindere stații de epurare apă uzată în orașele Sinaia, Breaza”, în cadrul Proiectului “Fazarea proiectului reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova”, confinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Lucrările de construcție se desfășoară pe amplasamentul Stației de epurare existente din orașul Sinaia și se încadrează în graficul de execuție agreat împreună cu Antreprenorul – Asocierea Construcții Erbașu SA – WTE Wassertecnik GmbH, prin lider de asociere Construcții Erbașu SA.

Modalități de plată a facturilor HIDRO PRAHOVA SA
Detalii la Secțiunea Relații cu clienți - Modalități de Plată Actuale 

selfpay logo


sprijin aplicatie banner

fazarea modernizare banner

ac poim banner

HIDROPRAHOVA, investiţii importante în judeţ

HIDROPRAHOVA a reuşit o adevărată perfomanţă la nivel naţional. În  ciuda birocraţiei şi a diverselor impedimente, a reuşit să construiască în şase ani, simultan, cinci staţii de epurare.

Dispecerat

0724-299.614
0244-700.840

Achizitii publice

SC HIDRO PRAHOVA SA Ploiesti

Achizitioneaza produse, servicii si lucrari in conformitate cu prevederile Legii 99/2016,privind achizitiile sectoriale si a HG 394/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acord-cadru din Legea 99/2016.
Procedurile de licitatie a caror valoare este egala sau mai mare decat pragurile prevazute la art. 12,alin.1 din Legea 99/2016 se deruleaza prin Serviciul Electronic de Achizitii Publice (SEAP),online.

Entitatea contractanta poate achizitiona direct produse,servicii si lucrari, in cazul in care valoarea estimata a achizitiei fara TVA, se incadreaza in pragurile prevazute de art. 12,alin. 4 din Legea 99/2016, efectuandu-se din Catalogul de Produse SEAP, conform prevederilor art.49, alin.1 si 2, din HG 394/2016.

Sucursale Hidroprahova S.A.

Harta sucursalelor Hidro Prahova

Băicoi

Email : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon : 0244 / 260.500
Fax : 0244 / 260.500
Adresa : Str. Republicii nr. 29

Blejoi

Email : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon : 0244 / 327.100
Adresa : Radu Tudoran, nr. 15
Comuna Blejoi, Sat Blejoi

Breaza

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon : 0244 / 341.931
Fax : 0244 / 341.930
Adresa : Str. Republicii nr. 82 B

Buşteni - Azuga

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon : 0244 / 320.153
Fax : 0244 / 320.978
Adresa : Str. Erou Moldoveanu nr.2A

Câmpina

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon : 0244 / 338.919
Fax : 0244 / 336.050
Dispcerat : 0244 / 336.051
Adresa : Calea Doftanei nr.18

Comarnic

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon : 0244 / 390.895
Fax : 0244 / 390.895
Adresa : Str. Republicii 98-100

Mizil

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon : 0244 / 251.237
Fax : 0244 / 251.237
Adresa : Str. M. Kogalniceanu  nr.2A

Plopeni

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon : 0244/221.478
Fax : 0244/221.478
Adresa: Str. Independetei nr. 1A

Sinaia

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon : 0244 / 312.079
Fax : 0244 / 312.079
Adresa: Str. Avram Iancu nr. 2

Slănic

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon : 0244 / 241.095
Fax : 0244 / 241.095
Adresa : Str. 23 August nr. 33

Urlaţi

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon : 0244 / 271.108
Fax : 0244 / 271.108
Adresa : Str. 1 Mai nr. 153

Vălenii de Munte

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon : 0244 / 281.200
Fax : 0244 / 281.200
Adresa : Str. Berceni nr. 1