Ploiești, 22 iulie 2022
Consiliul Judeţean Prahova şi operatorul HIDRO PRAHOVA SA investesc pentru noi foraje de apă care să asigure necesarul de consum populaţiei din zonele Urlați-Mizil
Consiliul Judeţean Prahova şi operatorul HIDRO PRAHOVA SA anunță punerea în funcțiune a unor foraje de apă de mare adâncime, care să asigure necesarul de consum pentru populaţia din zona Urlați-Mizil, chiar și în perioada de secetă.
Începând de luni, 25 iulie 2022, societatea HIDRO PRAHOVA SA, operator regional al sistemelor publice de apă și canalizare în județul Prahova, va furniza un debit suplimentar de apă pentru consumatorii care se alimentează din aducţiunea Urlaţi-Mizil.
Astfel, beneficiarii investiției vor fi locuitorii din oraşele Mizil şi Urlaţi, precum și cei din comunele Gornet Cricov, Baba Ana, Jugureni, Gura Vadului, Tomșani și Iordăcheanu.
În funcţie de probele tehnice, într-un interval de 3-4 săptămâni, având în vedere condiţiile actuale de secetă extremă, operatorul ar putea să renunțe definitiv la restricţiile în furnizarea apei pe timpul zilei, ajungându-se astfel până la distribuţia apei în regim normal de presiune şi debit.
Investiția a fost posibilă datorită Consiliului Județean Prahova, care a încheiat un parteneriat cu Primăria comunei Bălţeşti, pentru forarea unui puţ de capacitate ridicată, tratativele privind achiziţia Staţiei de apă Bălţeşti fiind avansate.
Societatea HIDRO PRAHOVA SA face în continuare apel la consumatori să folosească în mod responsabil resursele de apă, mai ales în această perioadă în care ne confruntăm cu temperaturi ridicate ce provoacă secetă extremă.